ANPC

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor

GUVERNUL ROMANIEI
AUTORITATEA NATIONALA PENTRU
PROTECTIA CONSUMATORULUI

Telefonul consumatorilor
0219551

 1 2 3 >  Last ›


ANPC a organizat ieri, 15.01.2020 o întâlnire cu asociațiile, confederațiile și federațiile asociațiilor de consumatori la invitația domnului Președinte, Eduardt Cozminschi


Scopul întâlnirii a fost unul consultativ și a avut ca rezultat final desemnarea reprezentanților asociațiilor de consumatori în Consiliul consultativ pentru protecția consumatorilor, organizat la nivel național. La întâlnire au participat: Asociația INFOCONS, Asociația PRO Consumatori, Asociația CREDERE, Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Fina... citeste tot

Anul 2020 debutează cu o premieră în activitatea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor


Astăzi, 15 ianuarie s-a întrunit în prima ședință de lucru Consiliul Consultativ pentru protecția consumatorilor. Întâlnirea de astăzi marchează o premieră pentru activitatea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, care în cei 28 de ani de funcționare nu a reușit să materializeze demersurile necesare pentru înființarea acestui orga... citeste tot

Atentie la falsii comisari !


Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor avertizeaza operatorii economici in legatura cu existenta unor persoane care pretind ca sunt comisari ANPC sau CJPC si care, sub pretextul neregulilor depistate, solicita plata unor amenzi. Au aparut informatii ca falsii comisari ANPC au desfasurat astfel de activitati ilegale de control, prin utilizarea unor legitimatii asemanatoare cu cele of... citeste tot

Retragere voluntara pentru produsul Monitor video pentru bebelusi Philips Avent


In conformitate cu prevederile Legii nr 245/2004 (r1) privind securitatea generala a produselor, transpunere a directivei europene 2001/95/CE, Philips Romania SRL a notificat Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor despre inceperea unei campanii de retragere voluntara pentru produsul Monitor video pentru bebelusi Philips Avent (SCD620), tara de origine China. Asa cum este specific... citeste tot

Au trecut sărbătorile și începe perioada reducerilor de iarna. Vă sfătuim să fiti foarte atenți la prețuri!


Având în vedere ca ne aflăm în plin sezon al reducerilor, ANPC vă recomandă să tratați cu maximă atenție toate ofertele promoționale și să verificați următoarele aspecte: 1. Orice anunț de reducere de preț exprimată în valoare absoluta sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil și fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identic... citeste tot

La mulți ani!


Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor vă dorește un an mai bogat în împliniri, mai înalt în aspirații și plin de succese. La mulți ani! ... citeste tot

Atentie la cumparaturile achizitionate online !


In urma incidentului petrecut la Iasi, in urma caruia un copil a primit un cadou “exploziv” achizitionat online, respectiv un hoverboard, care dupa prima utilizare a inceput sa scoata fum iar apoi a explodat, ANPC va face urmatoarele recomandari: Pentru produsele achizitionate online cititi cu atentie caracteristicile produsului si verificati daca acesta corespunde cu adevarat dorint... citeste tot

Rezultatele controlului efectuat la PENNY MARKET Alexandria


In urma unei postari aparute pe o retea de socializare, in care un consumator ar fi observat un soricel sub rafturile cu alimente, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor s-a autosesizat. In acest sens, comisarii din cadrul CJPC Teleorman au efectuat in data de 30.12.2019 o actiune de control la SC REWE (ROMANIA) SRL – Magazin PENNY MARKET Alexandria. Au fost verificate rafturi... citeste tot

Având în vedere faptul că este perioada vacanțelor de iarnă, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, vă reamintește care sunt drepturile pasagerilor pe transportul aerian, reglementate la nivel comunitar prin Regulamentul (CE) nr. 261/2004


Regulamentul doreşte să ofere protecţie pasagerilor pe transportul aerian. În acest sens, Regulamentul stabileşte drepturile minime ale pasagerilor pentru cazurile identificate în acesta. În ce cazuri se aplică prevederile Regulamentului? Regulamentul se aplică atunci când are loc unul din următoarele incidente: - refuz la imbarcare - anulare zbor - î... citeste tot

Comunicat de presa


Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor s-a autosesizat în legătură cu posibila existenţă a unei diferente de debitare la una din pompele benzinariei OMV de pe Soseaua de Centura a Bucurestiului şi a demarat un control. In urma verificarilor nu s-au constatat abateri de la limitele legale. În urma informaţiilor apărute în spaţiul public in dimineata zilei... citeste tot

ANPC, întâlnire în premieră cu reprezentanții principalelor lanțuri comerciale înainte de campania de control efectuată cu prilejul Sărbătorilor de Iarnă, în vederea prevenirii repetării abaterilor


București, 13 decembrie – Premergător campaniei de control ce urmează a fi efectuată de către comisarii ANPC în contextul Sărbătorilor de Iarnă, reprezentanți ai Metro, Selgros, Carrefour, Cora, Auchan, Lidl, Penny și Mega Image au participat, astăzi, la o întâlnire cu conducerea Autorității Naționale Pentru Protecția Consumatorilor, în speță cu Preș... citeste tot

ANPC consiliază operatorii economici din Târgurile de Crăciun


Autoritatea Naționala pentru Protecția Consumatorilor are in vizor Targurile de Craciun si a inceput prin consilierea operatorilor economici care desfasoara activitate in cel mai mare targ de Craciun din Bucuresti, respectiv Piata Constitutiei. Azi, 11 decembrie 2019, 200 de operatori economici au fost consiliați cu privire la modul in care trebuie sa isi desfasoare activitatea de comercializa... citeste tot

Comunicat de presa


In conformitate cu Legea nr 62/2011 a dialogului social, ieri, 05.12.2019, ora 14:00, a avut loc o intalnire intre reprezentantii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului si reprezentanti ai Sindicatului National „Forta Legii” pentru discutarea si analizarea adreselor inaintate de catre sindicat conducerii institutiei. Ca urmare a acestei sedinte, au fost clarificate mai... citeste tot

Comunicat de presa


Acțiunea de sortare si sigilare a documentelor coordonată de comisarul sef regional, comisarii sefi adjuncți, și de către sefii de serviciu din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea București-Ilfov a urmărit eficientizarea spațiilor de lucru în vederea creării unui mediu optim pentru desfăsurarea activității personalului angajat. Menționăm fap... citeste tot

ANPC a inițiat o serie de discuții cu furnizorii de utilități publice


Astăzi, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a demarat o serie de discuții cu reprezentanții furnizorilor de utilități publice, respectiv Distrigaz Sud Rețele, Engie România SA și Enel România etc. În urma centralizării, la nivel național, a sesizărilor primite de la consumatori au fost puse în discuție următoarele probleme: înt&aci... citeste tot

Atentie la cumparaturile de Black Friday


Reducerile mari de pret, intr-o anumita perioada, sunt binevenite atat pentru consumatori, cat si pentru operatorii economici. Pentru a beneficia de aceste reduceri, fara sa le fie afectate interesele economice, consumatorii trebuie sa se informeze cat mai complet asupra produselor pe care intentioneaza sa le achizitioneze, sa fie extrem de vigilenti si sa acorde maxima atentie tuturor detaliilo... citeste tot

ANPC a desfasurat actiuni de consiliere a operatorilor economici care isi desfasoara activitatea pe Valea Prahovei


Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, prin Directia Generala Control a desfasurat in acest sfarsit de saptamana, actiuni de consiliere a operatorilor economici care isi desfasoara activitatea pe Valea Prahovei. Unitatile, existente intre statiuni, care comercializeaza suveniruri, unitatile de alimentatie publica precum si cele de cazare au fost verificate din punct de vedere al... citeste tot

Conferinţa “Consolidarea aplicarii legislaţiei privind siguranţa produselor (alimentare şi nealimentare) în UE” Studiul ANPC care evalueaza existenţa diferentelor între produse prezentate ca fiind identice


Bucureşti, Palatul Parlamentului 17 septembrie 2019 Avand in vedere existenta suspiciunilor privind calitatea unor produse comercializate pe piata Uniunii Europene, respectiv a existentei unor diferenţe între produse prezentate ca fiind identice, comisarii din cadrul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor au desfasurat actiuni de verificare in vederea compararii parametrilo... citeste tot

Operatorii economici din Giurgiu verificati de comisarii ANPC


”Evaluarea activitatii fiecarui comisariat este esentiala pentru abordarea unitara de care am vorbit inca de la inceputul mandatului. Fermitatea in actiunile de control este esentiala. Voi fi prezent acolo, impreuna cu Directia Generala de Control, pentru a evalua in teren produsele si serviciile puse la dispozitia consumatorilor. Este dezolant sa constat ca acolo unde comisarii nostri au ... citeste tot

Piata Domenii din Bucuresti controlata de comisarii ANPC


„De la preluarea mandatului de Presedinte ANPC, am afirmat ca prioritatea noastra este consumatorul. Consider ca indiferent de posibilitatile financiare ale acestuia, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor are datoria sa supravegheze piata pentru ca fiecare operator economic sa respecte legislatia din domeniu si mai ales interesele consumatorilor” a declarat Horia-Mi... citeste tot

 1 2 3 >  Last ›