ANPC

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor

GUVERNUL ROMANIEI
AUTORITATEA NATIONALA PENTRU
PROTECTIA CONSUMATORULUI

Telefonul consumatorilor
0219551

Peste 1,2 milioane de lei amenzi, în urma controalelor efectuate de ANPC privind respectarea prevederilor legale la comercializarea articolelor de încălţăminte

10-05-2019
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, în perioada 01.04-12.04.2019, o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale la comercializarea articolelor de încălţăminte.
 
Au fost verificaţi 898 operatori economici, din care 569, reprezentând 63,36%, au înregistrat abateri de la prevederile legale. Valoarea produselor controlate a fost de 21.455.639 lei, din care produsele cu abateri au însumat valoarea de 1.325.484 lei.
 
Pentru abaterile constatate, operatorilor economici li s-au aplicat 630 de sancţiuni, din care 280 avertismente şi 350 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 1.217.200 lei.
S-au dispus 325 măsuri de oprire temporară de la comercializare, pentru nerespectarea cerinţelor de informare a consumatorilor, prin marcarea/etichetarea articolelor de încățăminte.
 
Deficienţele constatate s-au referit la:
 
  • Etichetare (etichetele cuprind informații referitoare la cele trei părți componente ale articolelor de încălţăminte precum și compoziția materialelor utilizate la producerea principalelor componente ale articolelor de încălţăminte stabilite prin HG 26/2002 (r1), modificată prin HG nr. 670/2013:
1) existenta pictogramelor care reprezintă cele 3 părţi componente ale încălţămintei, respectiv:  faţă; căptuşeală şi acoperiş de branţ; talpă exterioară,
2) existenţa pictogramelor corespunzătoare materialelor utilizate la producerea articolelor de încălţăminte, şi anume: piei cu faţă naturală, piei cu faţă corectată, materiale textile şi alte materiale,
S-au constatat abateri privind informarea/etichetarea prin pictogramele corespunzătoare celor 3 părți componente ale încălțămintei și materialelor utilizate la producerea articolelor de încălţăminte la 355 de operatori economici, din județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și mun. București, reprezentând 39,5% din totalul controlat.
 
  • Modul de etichetare a articolelor de încălţăminte
1) trebuie să furnizeze informaţii privind materialul clasificat,
2) se face pe cel putin unul dintre articolele de încălțăminte al fiecărei perechi şi se realizează prin imprimare, lipire, ştantare sau ataşarea unei etichete;
3) trebuie să fie vizibilă, bine aplicată și accesibilă și să nu inducă în eroare consumatorul, iar pictogramele trebuie să fie suficient de mari, pentru ca informațiile conținute de acestea să fie ușor de înțeles)
S-au constatat abateri privind modul de etichetare a articolelor de încălţăminte la 36 de operatori economici, din județele Arad, Brașov, Brăila, Buzău, Covasna, Galați, Mureș, Sibiu, Suceava, Vrancea și mun. București, reprezentând 4% din totalul controlat.
 
  • Respectarea prevederilor legale în cazul promoţiilor (comparaţiile care se referă la o ofertă specială trebuie să indice, în mod clar şi neechivoc: data la care încetează oferta sau, dacă este cazul, faptul că oferta specială se referă la stocul de bunuri disponibil; data de începere a perioadei în care se aplică preţul special sau alte condiţii specifice, dacă oferta specială nu a început încă)
S-au constatat abateri privind desfăşurarea promoţiilor la 26 operatori economici, din județele Arad, Bacău, Bihor, Brașov, Cluj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Sibiu, Timiș, Tulcea și Vaslui, reprezentând aproximativ 3% din totalul controlat.
 
  • Alte abateri (practici comerciale incorecte, legalitatea funcţionării; afişarea în mod vizibil a denumirii unitătii, a codului unic de înregistrare la registrul comerţului, din care să rezulte obiectul/obiectele de activitate al/ale societăţii pentru care este autorizată să funcţioneze, precum şi afişarea şi respectarea orarului de funcţionare; afişarea preţurilor şi tarifelor, în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit, conform OG 21/1992 (r2), afisarea telefonului consumatorului)
S-au constatat alte abateri la 222 operatori economici, din toate județele, cu excepția județelor  Argeș, Călărași, Dâmbovița, Ialomița și Ilfov, reprezentând circa 25% din totalul operatorilor controlaţi.
 
Sfaturi pentru consumatorii care achiziţionează articole de încălţăminte:
 
  • să achiziţioneze articole de încălţăminte numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care vor avea nevoie în caz de reclamaţie;
  • să acorde o atenţie deosebită la achiziţionarea unor articole de încălţăminte de sport care poartă numele unor mărci consacrate  sau  “asemănătoare” cu cele consacrate, dar al căror preţ este exagerat de mic în raport cu preţul real al unor astfel de produse, existând riscul ca acestea să fie contrafăcute;
  • să examineze cu atenţie încălţămintea şi să probeze ambele articole de încălţăminte ale perechii alese, înainte de a lua decizia de cumpărare;
  • să ştie că încălţămintea trebuie să fie etichetată prin pictograme corespunzătoare celor 3 părţi componente ale încălţămintei (faţă; căptuşeală şi acoperiş de branţ; talpa exterioară) şi materialelor utilizate la producerea articolelor de încălţăminte, şi anume: piele cu faţă naturală, piele cu faţă corectată, materiale textile şi alte materiale; etichetarea se face pe cel puţin unul dintre articolele de încălţăminte al fiecărei perechi şi se realizează prin imprimare, lipire, ştanţare sau ataşarea unei etichete; etichetarea trebuie să fie vizibilă, bine aplicată şi accesibilă, iar pictogramele trebuie să fie suficient de mari pentru ca informaţiile conţinute de acestea să fie uşor de înţeles;                                                                            
  • să citească şi să respecte instrucţiunile de întreţinere (forma de prezentare uzuală a acestor instrucţiuni este un prospect introdus în ambalajul de comercializare);
  • orice reclamaţie trebuie semnalată mai întâi vânzătorului/magazinului de la care a fost cumpărată încălțămintea şi în caz de nerezolvare, structurii teritoriale a ANPC.
Biroul de presa
10.05.2019